,,☝Cristina`s Journal👀''
Una dintre cursele avia directe lansate din Chișinău în anul 2021 a fost cea spre Hurghada, Egipt. Dacă până acum, deja de câțiva ani, pentru moldoveni era cursă direct doar spre Sharm El Sheikh, iată că a apărut o nouă destinație la începutul lunii martie curent. Ulterior, pe la mijloc de aprilie, s-a lansat și cursa directă spre Marsa Alam, o altă parte a Egiptului. Dacă despre Sharm el Sheikh am scris anterior, încă atunci când am fost prima dată, acum am decis să vin cu o postare și despre Hurghada. Despre Marsa Alam nu voi scrie că nu am fost la fața locului :)) dar poate, cândva… Întâi de toate, voi remarca faptul că vacanțele în Egipt sunt specifice. Despre ce vorbesc? Despre faptul că, cursele sunt charter, adică nu poți cumpăra bilet separat de pachetul turistic, iar hotelurile, indiferent de stele și de prețuri, activează pe principiul all inclusive. Despre all inclusive am scris anterior cu referire la Turcia, lucru valabil în mare parte și pentru Egipt. Deja totul depinde de dorințe, necesități, așteptări, pretenții :), buget. Un lucru e clar – marea e aceeași pentru toată lumea – e Marea Roșie și e superbă, îndeosebi lumea subacvatică.
Curiozități:
Hurghada este un fost sat pescăresc de pe țărmul Mării Roșii, fondat în 1905, care a devenit după 1970 un centru turistic important din Egipt.
Unii o supranumesc „nestemata” sau „perla” de la Marea Roșie.
Este cea mai mare stațiune de la Marea Roşie şi e considerată mai ieftină decât Sharm el Sheikh, principalul concurent din Sinai.
În anul 2018 populația Hurghadei era de peste 400 000 persoane.
Se află la 600 de kilometri de capitala Cairo, vreo 6 ore cu transportul terestru.
La moment numără mai mult de 200 de hoteluri, în stil oriental, finisate sau încă în construcție.
Primul hotel a fost construit în 1963 – Sheraton, care e demult închis și abandonat.
Cei mai mulți turiști vin din Uniunea Europeană și fostele republici sovietice. Veți întâlni destul de mulți români, ucraineni, moldoveni…
În apropierea localității este o regiune de deșert în care se organizează excursii safari cu vizitarea unor sate de beduini.
Cele mai aglomerate perioade sunt din septembrie până în noiembrie şi din martie până în mai. Iar dacă iubiți liniștea și puțini turiști în hotel, mergeți iarna
Oraşul Hurghada este împărţit în trei zone. Sheraton Road, care e principala stradă turistică și cea mai aglomerată din oraș. Altă zonă, stradă turistică e Promenade sau Village Road – are mai mult de 5 kilometri și e mărginită de magazine, cluburi, restaurante, hoteluri. Am stat în zona Promenade și mi-a plăcut, seara aveai unde să te plimbi, să mai cumperi ceva…) El Dahar este zona unde locuiesc ai lor, dar chiar și acolo se găsesc unele hoteluri, clădirile administrative.
Aeroportul
Hurghada International Airport este un aeroport micuț, dar mult mai curat și aranjat decât cel din Sharm el Sheikh (cine a fost, știe despre ce vorbesc :)) Toate procedurile au durat vreo 20-30 de minute. Se află la 12 kilometri distanță de centrul orașului.
Perioadă pentru vizite
Cea mai caldă lună din an acolo este August, temperatura medie e de 34 grade, dar poate ajunge la 40 C. Cea mai rece lună e ianuarie, temperatura medie e de 15 grade. Așa că, Hurghada pentru lunile de iarnă – anume plajă și scăldat, nu e cea mai bună opțiune, mai ales dacă vă place să fie călduț-călduț Cele mai lungi zile sunt în iulie, iar cele mai slabe șanse de ploaie sunt în iunie.
Marea și plajele
Despre Marea Roșie am scris și cu altă ocazie și, cu siguranță, principalul motiv pentru a merge în Egipt e marea și posibilitatea de a vedea vietățile de sub apă. Egiptul la suprafață e tot deșert, însă marea a compensat tot și chiar mai mult. Mai ales, dacă înoți, faci diving, snorkeling, atunci impresiile vor fi și mai wow. Asemenea imagini la doar 4 ore de zbor altundeva e imposibil de văzut. Vântul adesea bate pe plajă și nu doar, dar depinde mult de zona în care se află hotelul pe care-l alegi, dar cel mai probabil și perioada. Evident că iarna vântul e mai prezent. Și dacă e ceva care vă deranjează citiți atent, atunci când alegeți hotelul, de obicei acest aspect e menționat clar.